Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis, mesaj după accidentul teribil din Italia: "Suntem alături de toţi cei afectaţi"
WhatsApp
Klaus Iohannis a transmis un mesaj, după accidentul din Veneția în care și-au pierdut viața 21 de persoane. 

Preşedintele Klaus Iohannis transmite condoleanţe familiilor victimelor şi însănătoşire grabnică celor răniţi în accidentul rutier din Italia.

"Sunt profund întristat de teribilul accident din Mestre, Italia. Sincere condoleanţe familiilor victimelor şi însănătoşire grabnică celor răniţi. Suntem alături de toţi cei afectaţi în aceste momente dificile", a scris preşedintele Iohannis, miercuri, pe Twitter.

Cel puţin 21 de persoane au murit şi alte aproximativ 20 au fost rănite marţi seară în accidentul produs la Mestre, lângă Veneţia. Un autobuz care transporta turişti, printre care ucraineni, francezi şi germani, a căzut de pe un pod şi a luat foc, potrivit autorităţilor acestui oraş din nord-estul Italiei, a transmis AFP.

Accident cumplit la Veneția, soldat cu 21 de morți. Până în acest moment nu sunt informații că ar fi români printre victimele accidentului

 

Purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip, a declarat că până în prezent nu există informaţii despre existenţa unor cetăţeni români printre victimele accidentului din Italia.

"Până în acest moment nu avem informaţii despre existenţa unor cetăţeni români printre victimele accidentului. De asemenea, până în acest moment, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost înregistrate solicitări de asistenţă consulară", a precizat Radu Filip, pentru Agerpres.

MAE a menţionat că reprezentaţii oficiului consular menţin contactul cu autorităţile locale italiene, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară în funcţie de solicitări, conform competenţelor legale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel