"Cel mai frumos ee că vă întâlnesc pe voi aici, în Piaţă. Bravo! O echipă foarte bună care s-a prezentat astăzi aici. M-am bucurat foarte mult că m-au invitat ȘÎ pe mine. (...) Am venit acum pe jos, am întâlnit foarte mulți oameni, dar parcă nu bătea cu filmul pe care l-am văzut alaltăieri. Oameni foarte primitori, oameni foarte calzi", a declarat Klaus Iohannis, la începutul discursului său, la Iaşi.
Klaus Iohannis a lansat apoi câteva atacuri usturătoare la adresa PSD
"Mi-amintesc foarte bine că au venit niște oameni inimoși să îmi spună că Iașiul are nevoie de autostradă. Și așa este. Și atunci, de ce nu se face autostrada? Am fost şi am prezentat o carte despre Europa. Cineva mă întreabă din sală de ce nu avem o autostradă. Simplu, pentru că PSD guvernează.
Alţi oameni au venit şi mi-au spus că ce bine ar fi să avem şi noi aici, în România, nişte spitale calumea, unde se poate duce omul să se trateze fără să dea şpăgi, fără complicaţii, fără să fie nevoiţi să plece în străinătate. Şi ştiţi ce? Au perfectă dreptate. Noi avem bani europeni prevăzuţi pentru spitale regionale de ani şi ani. Şi atunci m-au întrebat oamenii de ce nu avem spitale? Răspunsul este simplu, fiindcă PSD guvernează", a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.
Vezi video cu declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, după cele ale candidatului PNL la europarlamentare, Rareş Bogdan şi de către preşediuntele partidului, Ludovic Orban:
Sursa: Rares Bogdan / Facebook
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News