Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Preşedintele Klaus Iohannis ar putea emite astăzi decretul de prelungire a stării de urgenţă
WhatsApp
Preşedintele Klaus Iohannis ar putea să emită marţi decretul de prelungire a stării de urgenţă cu încă 30 de zile.

Pe 6 aprilie, şeful statului a anunţat că "va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă".

"Trăgând linie şi adunând, am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă. În acest fel, am solicitat Guvernului să vină cu propuneri pentru a fi incluse în acest decret. În cursul acestei săptămâni vom elabora textul decretului şi la începutul săptămânii viitoare voi emite un nou decret care va prelungi starea de urgenţă cu încă o lună de zile", a afirmat săptămâna trecută Iohannis.

El sublinia că "această perioadă este absolut necesară pentru a ţine evoluţia epidemiei sub control".

Joia trecută, în şedinţa de Guvern, premierul Ludovic Orban le-a cerut miniştrilor să îi prezinte propunerile finale de măsuri aferente domeniului pe care îl coordonează în vederea înaintării acestora şefului statului pentru a fi introduse în noul decret prin care se va prelungi starea de urgenţă.

"Le solicit miniştrilor să transmită propunerile finale de măsuri pentru decretul pe care îl va emite preşedintele României de prelungire a stării de urgenţă, evident, dacă consideră că este necesară includerea unor măsuri suplimentare. Ştiu că deja s-a lucrat o serie de propuneri, dar vreau astăzi (9 aprilie - n.r.) să transmiteţi propunerile finale pe fiecare minister, astfel încât preşedintele să aibă la dispoziţie propunerile formulate de fiecare minister. De asemenea, vă solicit să mi le transmiteţi şi mie pentru a le da ok-ul final", le-a spus Orban membrilor Cabinetului.

După emiterea decretului, acesta ar trebui aprobat de plenul reunit al Parlamentului.

Primul decret pentru instituirea stării de urgenţă timp de 30 de zile a fost emis pe 16 martie. El a fost supus votului Parlamentului pe data de 19 martie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel