Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis a trimis la CCR Legea privind educația sexuală a copiilor în școli
WhatsApp
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra actului normativ care modifică şi completează Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
presidency.ro

Legea prevede că în şcoli se vor derula, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv de educaţie sanitară, pentru prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor. 

 

Ce prevede legea

 

Educația sexuală se va face doar cu acordul lor, în cadrul unor programe speciale din școli. În paralel, rămân și cursurile opționale pentru elevi, privind educația pentru sănătate. Și pentru acestea, părinții trebuie să-și dea acordul, privind informațiile pe care le primesc cei mici. Legea adoptată în Parlament prevede, însă, și schimbarea noțiunii, din educație sexuală, în educație sanitară.

Încă din primele clase, copiii ar trebui să învețe corpul uman și din ce e format el. În clasele a treia și a patra, programa școlară arată că elevii ar trebui să afle ce presupune igiena intimă și cum ar trebui să se ferească de boli.

Abia din clasa a cincea până în clasa a opta vor primi anumite noțiuni de educație sexuală, cum să aibă un comportament igienic, cum să se poarte cu o altă persoană, care sunt atingerile nepermise și cum să se protejeze în fața unei boli cu transmitere sexuală sau în fața unei sarcini nedorite.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel