Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Jurnalistul român Attila Biro, reținut în Bulgaria. Alertă. Update
WhatsApp
Jurnalistul român al Rise Project Attila Biro a fost reținut de poliția bulgară. El ar fi investigat o fraudă cu fonduri europene. 

Update Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, o echipă consulară mobilă din cadrul ambasadei s-a deplasat în localitatea în care se află cetăţeanul român pentru a acorda asistenţă. În urma demersurilor întreprinse de echipa consulară mobilă, autorităţile bulgare au informat că cetăţeanul român a fost reţinut pentru verificări, întrucât acesta era într-o zonă aflată în atenţia autorităţilor din această ţară. După efectuarea verificărilor, cetăţeanul român a fost eliberat, precizează MAE.

Știrea inițială

"Avem nevoie de ajutorul vostru. Colegul nostru, Attila Biro, a fost reținut de poliția din Bulgaria în urmă cu aproximativ o oră.

Dacă știți bulgara, sunați vă rugăm la +35977782411. Aici ne-a răspuns un polițist numit Alexandrov care a confirmat că Attila și Dimitar au fost reținuți dar nu a vrut să adauge mai multe. Ar fi bine să sune cât mai multă lume.

Attila și colegul bulgar de la Биволъ se aflau lângă localitatea Pernik unde subiecții unei investigații încercau să ardă documente legate de o fraudă cu fonduri europene.

Mulțumim și sperăm că e totul e bine," este mesajul Rise Project. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel