Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Jandarmerița acuzată că a omorât un bărbat, după ce i-a dat cu spray lacrimogen în față, a fost achitată
WhatsApp
Jandarmerița din Suceava acuzată că în urmă cu aproape trei ani ar fi provocat, la Vatra Dornei, moartea unui bărbat, după ce i-a pulverizat în faţă un spray iritant lacrimogen a fost achitată. 

Ana-Maria Florescu, femeia jandarm care i-a pulverizat spray lacrimogen în ochi unui bărbat în parcul din centrul municipiului Vatra Dornei, și-a aflat vineri sentința finală. Ea a fost achitată de magistrații de la Curtea Militară de Apel București, soluția fiind una definitivă, potrivit publicației Monitorul de Suceava.

Practic, judecătorii militari au admis apelul jandarmeriței și au decis achitarea pentru toate capetele de acuzare: ucidere din culpă, purtare abuzivă și port fără drept de obiecte periculoase. Trebuie spus că la instanța de fond, la Tribunalul Militar Iași, Ana-Maria Florescu a fost condamnată la doi ani și șapte luni de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere.

În același dosar s-a mai dispus ca rudele lui Ioan Csapai, bărbatul decedat, să primească daune materiale de 29.391 de lei. Asta în condițiile în care rudele celui decedat au cerut despăgubiri de 550.000 de euro. Din soluția de vineri nu reiese clar dacă daunele morale în valoare de 90.000 de lei rămân în vigoare sau dacă și acestea dispar.

Mai trebuie spus că la instanța de fond Ana-Maria Florescu, prin vocea propriului avocat, a fost de acord să meargă pe procedura simplificată de recunoaștere a vinovăției pentru comiterea infracțiunii de ”ucidere din culpă”. Acest aspect face cu atât mai ciudată și inexplicabilă decizia de vineri a magistraților militari de la Curtea Militară de Apel București.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel