Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Jandarm român, mort după un gest șocant
WhatsApp
Un jandarm în vârstă de 40 de ani a murit, după ce, în această dimineață, s-ar fi aruncat de la etajul 5 al blocului în care locuia, în Râmnicu Vâlcea.
Sursa foto: captură gazetavalceana.ro

UPDATE

Jandarmul decedat este Petre Marius Toader, a transmis colonelul Grigore Ciaușescu, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Valcea.

 

Incidentul a avut loc în această dimineața pe Bulevardul Tineretului din Râmnicu Vâlcea.

„Un bărbat de 40 de ani s-ar fi aruncat de la etajul 5 al blocului unde locuia, acesta decedând”, au transmis polițiștii.

La fața locului s-au deplasat și angajații ISU Vâlcea. Medicii i-au aplicat bărbatului manevre de resuscitare, însă fără succes.

Potrivit IPJ Vâlcea, polițiștii fac cercetări la fața locului, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă (moarte suspectă).

Presa locală susține faptul că subofiţerul în cadrul Jandarmeriei Vâlcea, se afla în concediu medical de aproximativ o lună şi jumătate, el fiind internat timp de două săptămâni la Secţia de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea. Se pare că suferea de depresie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel