Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Jandarm, către o jurnalistă: ”Și ce voiai, să te f*t? Proasta dr*cu`”. Respect imens pentru SMURD
WhatsApp
O jurnalistă scrie momentele de groază prin care a trecut în 10 august, în Piața Victoriei. 

”Despre unii jandarmi și cum am ajuns ieri noapte la SMURD:

După ce jandarmeria a evacuat Piața Victoriei cu gaze lacrimogene, eram cu un grup de protestatari care s-a refugiat pe Buzești. La un moment dat, un alt dispozitiv de jandarmi a apărut de pe o stradă laterală și i-au încercuit.

Văzând jandarmii în fugă, am ridicat mâinile sus, aparatul într-o mână și legitimația de presă la vedere în cealaltă. Eram singură în acea zonă. Dintr-un grup mic de jandarmi de lângă mine, unul s-a apropiat și mi-a dat un jet de gaz din butelie direct în ochi de la o distanță de câțiva centimetri. Nu mai vedeam mare lucru. Trecând pe lângă ei le-am zis:

- Mi-ați dat direct în ochi.

A venit răspunsul unuia dintre ei:

-„Și ce voiai, să te f*t? Proasta dr*cu, cine te-a pus să vii să faci poze?"

În timp ce încercam să mă îndepărtez cât mai repede de ei, auzeam vocea jandarmului care continua să mă înjure.

Am traversat piața și am ajuns la SMURD, unde mi-au tratat arsura de pe față. Arsura de pe mână nici nu am simțit-o atunci. RESPECT imens pentru cei de la SMURD, atât pentru ajutorul din noaptea de ieri, cât și pentru întreaga muncă pe care o fac.

Mulțumesc tuturor pentru mesajele de grijă, sunt bine acum.
#protest #rezist” a scris jurnalista Ioana Moldovan pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel