Jaful a avut loc la un an după ce victima câștigase o sumă considerabilă la o loterie, transformându-și complet viața. Astfel, această schimbare bruscă în nivelul de trai a făcut ca familia de italieni să devină o țintă pentru infractori.
Într-o seară obișnuită, în drum spre casă, bărbatul a căzut în capcana a patru tâlhari, care l-au amenințat pe el și pe partenera sa și apoi i-au răpit. Ulterior, bandiții au reușit să pătrundă în vila lui și să sustragă aproximativ 40.000 de euro în numerar, precum și opt kilograme de lingouri de aur în valoare de 530.000 de euro.
Victima, care a descris această experiență ca fiind un coșmar, a declarat: "A fost un moment în care am blestemat acel câștig. Acum casa mea este un buncăr, dar când ai un astfel de câștig trăiești într-o stare de euforie perpetuă și faci greșeli pe care nu le-aș mai face astăzi", conform presei italiene.
Cu toate că lingourile de aur nu au fost niciodată recuperate de autorități, carabinierii au reușit să îi prindă pe autorii jafului. Unul dintre ei a fost arestat în aceeași seară a jafului, în timp ce fugea, iar alți doi complici, un bărbat și o femeie de naționalitate română, au fost depistați câteva luni mai târziu, împreună cu un alt complice moldovean.
După procesul în instanță, cei trei autori ai jafului au fost condamnați. Pentru cei doi bărbați, pedepsele au fost severe, fiind condamnați la 5 ani și 6 luni, respectiv 2 ani și 6 luni de închisoare. Femeia, a cărui rol a fost să stea la pândă, a primit o sentință de 3 ani și 6 luni de închisoare. Antreprenorul, asistat de avocatul Andrea Fenoglio, a primit o despăgubire provizorie de 100.000 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News