Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un român și-a ucis tatăl vitreg cu o șurubelniță: „Ne-a bătut ani în șir pe mine și pe mama“
WhatsApp
Un român de 44 de ani din Montagnano (Ardea) a fost ucis aseară de fiul vitreg, de 31 de ani. Tânărul a pus mâna pe o șurubelniță și, cu două lovituri în zona coastelor, l-a ucis pe tatăl său vitreg.

Crima între români s-a petrecut aseară, în jurul orei 21:30. Totul ar fi început după ce bărbatul ucis, care locuia împreună cu concubina lui și cu fiul acesteia în vârstă de 31 de ani, ambii români de asemenea, i-ar fi cerut acestuia din urmă să-i dea niște bani pentru a putea plăti chiria. Cei doi au început să se certe, iar fiul vitreg a pus mâna pe o șurubelniță și a înfipt-o în celălalt bărbat.

Numai că fiul vitreg nu i-ar fi putut da toată suma solicitată - 150 de  euro, iar acest lucru a dus la un scandal care a escaladat apoi într-o crimă. Medicii sosiți la fața locului l-au transportat cu o ambulanță la spital pe românul de 44 de ani, dar pe drum acesta a murit din cauza rănilor suferite, potrivit Rai News.

Tânărul de 31 de ani a fost arestat de oamenii legi pentru crimă deosebit de gravă. Băiatul de 31 de ani a spus că bărbatul obișnuia să bea frecvent și de fiecare dată devenea violent, bătându-i adesea atât pe el, cât și pe mama sa. Violența ar fi durat ani de zile, dar nu a fost niciodată raportată.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
pixel