Marius Alin, românul vinovat în accidentul care a dus la moartea a patru tineri italieni - Riccardo Laugeni, Eleonora Frasson, Leonardo Girardi și Giovanni Mattiuzzo - a cerut reducerea pedepsei la care fusese condamnat în primă instanță. Cererea sa a fost respinsă, ieri, de Curtea de Apel din Veneția, care a confirmat sentința de condamnare la 8 ani de închisoare.
Acțiunea lui Marius de a cere reducerea pedepsei a stârnit revolta comunității din Musile, care și așa considera că pedeapsa este prea blândă. „Numai 8 ani pentru viața a patru tineri pe care nu-i vom mai vedea niciodată”, au declarat familiile celor 4 tineri de 22 de ani uciși în urma accidentului provocat de român.
Marius Alin M., de meserie electrician, se afla la volanul maşinii sale, un Volkswagen Golf, pe 14 iulie 2019, şi circula prin Pesarona, în direcţia Ca 'Nani di Jesolo, când a acroșat un Ford Fiesta care circula regulamentar, aruncându-l într-un canal de apă. Românul şi-a continuat drumul. Le-a spus, ulterior, anchetatorilor că nu a știut de tragedia produsă în urma depăşirii sale.
Impactul a fost fatal, iar patru din cei cinci pasageri ai mașinii, prieteni cu vârste de 22 și 23 de ani, au murit. O singură tânără, tot de 22 de ani, a supraviețuit masacrului. După impact, românul a fugit.
La cinci ore după impact, când a fost identificat de polițiști, Marinică avea 0.5 grame de alcool în sânge, la proba biologică. La prima înfățișare în fața instanței, Rodolfo Marigonda, avocatul apărării, a spus că românul nu ar fi observat că a făcut accident și că e profund afectat de tragedie.
Judecătorul a notat în motivare că tânărul de 28 de ani ar fi putut fugi de la locul accidentului tocmai pentru a se sustrage controalelor cu testul de alcool și, prin urmare, de a primi o pedeapsă mult mai gravă dacă ar fi fost găsit pozitiv. A doua zi dimineață, când poliția s-a dus la el acasă, s-a descoperit că avea un conținut de alcool de 0,52, justificând că după accident s-a întâlnit cu un amic și a băut o bere cu el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News