Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un român a stat 8 luni la închisoare deși era nevinovat. "Am 3 copiii și lucrez cinstit de 17 ani aici!". Polițiștii n-au vrut să-l asculte
WhatsApp
Caz incredibil în Italia. Un român a stat 8 luni nevinovat în închisoare. Vineri s-a făcut dreptate în acest caz și bărbatul a fost eliberat. 

Un român în vârstă de 37 de ani, rezident la Genova (Liguria) a stat nu mai puțin de 8 luni în închisoare deși era nevinovat și nu a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Vineri, 8 octombrie, s-a făcut dreptate în acest caz, iar Ebert Ioan Eusabin a fost achitat în instanță pentru acuzația de tâlhărie, în cazul jafului care a avut loc pe data de 4 august 2019, la sala Bingo, din localitatea Carpi (provincia Modena). 

"Au arestat pe cine nu trebuia. Dincolo de iadul trăit în închisoare, ceea ce regret cel mai mult este suferința pricinuită celor trei copii ai mei", a declarat Ioan. 

Cum au ajuns polițiștii pe urmele românului 

 

Potrivit presei din Italia, românul a fost arestat în baza mașinii cu care a fost comis jaful. Numerelor de înmatriculare ale automobilului cu care a fost comisă fapta aparțineau numitului Ebert Ioan Eusabin, doar că mașina fusese vândută cu aproximativ trei săptămâni înainte de a se comite jaful. Greșeala bărbatului a fost că nu făcuse schimbarea proprietarului auto și mașina fiind în acte încă pe numele său.

Jaful a fost comis pe 4 august 2019, ora 7:30, atunci când doi bărbați s-au dat jos dintr-un Mercedes și au intrat în sala Bingo, de pe strada via dell’Industria, din Carpi, cu fețele acoperite, amenințându-l pe proprietar cu un pistol. Aceștia au sustras suma de 9000 de euro și s-au făcut nevăzuți. După un an de cercetări, polițiștii au ajuns la ușa românului și l-au arestat.

Românul și-a susținut nevinovăția însă polițiștii nu l-au ascultat

 

"Polițiștii au venit acasă la mine, la Genova, și m-au luat din fața copiilor. Mi-au spus că au un mandat de arestare pe numele meu, eram acuzat de jaf, dar eu habar n-aveam despre ce anume vorbeau. Vândusem mașina unei persoane care nu dorea să plătească pentru schimbarea de proprietar. Mi-a zis că duce mașina în Albania și acolo o va dezmembra", povestește românul. 

"Am trei copii, de 6, 10 și 14 ani. Am muncit mereu cinstit. Unul dintre copiii mei are o boală gravă și a fost supus unui transplant. Sunt în Italia de 17 ani, n-am încălcat niciodată legea și totuși am stat 8 luni în închisoare, apoi în arest la domiciliu, deși eram nevinovat", mai spune românul.

După un an în care a trăit un adevărat coșmar, românul a fost achitat pentru fapta de care era acuzat pe nedrept.

Maurizio Tonnarelli, avocatul care l-a apărat pe român în instanță va intenta un proces pentru a obține o despăgubire.

"Nu aș pune niciodată în pericol viața nimănui, am trei copii și ei sunt pe primul loc pentru mine. Am petrecut 8 luni oribile în închisoare, deși sunt nevinovat. Acum vreau dreptate și despăgubiri pentru detenția nedreaptă", a mai precizat românul.

ebert-ioan-eusabin-roman-condamnat-pe-nedrept-italia-ss

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel