Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un băiat român care luptă cu leucemia a avut parte de o surpriză emoționantă: „Este un mic erou!”
WhatsApp
Un băiat român de 14 ani, stabilit cu familia în Italia, a avut parte de o emoționantă surpriză de sărbători. Apropiații i-au pregătit un cadou tânărului, care luptă cu leucemia.
Sursa foto: captură Observator

Alin Bălan provine dintr-o familie numeroasă și, împreună cu cei 11 frați ai săi și părinții, stă într-un apartament din Latina, Italia. De 7 ani, băiatul luptă cu leucemia. A stat mai mult prin spitale, a urmat tratamente și chiar a făcut un transplant de măduvă, după ce una dintre surori s-a oferit donator.

În ultimele luni, Alin nu a mai putut ajunge la școală, tot din cauza tratamentelor pe care le-a urmat. Nu a renunțat însă la studii, iar profesorii au venit în această perioadă la el acasă, ca să-l ajute.

Acum, starea sa s-a îmbunătățit, iar el va reveni la școală în ianuarie. Pentru acest moment, apropiații i-au pregătit o surpriză. Mama băiatului i-a spus că vor merge să viziteze o cunoștință din Sabaudia, o localitate din apropiere.

Femeia l-a condus în schimb la un magazin din această localitate, unde îl așteptau profesori și membri ai unei asociații din zonă, care i-au pregătit o surpriză ce l-a emoționat. Alin a primit o bicicletă, cu care să poată merge la școală.

Cadoul se va dovedi foarte util, mai ales că distanța pe care elevul român o parcurge de acasă până la școală e considerabilă. Surpriza a fost pregătită cu complicitatea profesoarei băiatului, Micaela Paoletti.

„Alin e un mic erou, cu un curaj imens. Generos și hotărât, e un exemplu pentru cei de vârsta lui, e un băiat extraordinar”, a spus profesoara, potrivit Observator.

Băiatul a primit și echipament de protecție, pentru a merge cu bicicleta.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
pixel