Incidentul ar fi avut loc într-un metrou care circula pe magistrala A, din Roma. Bărbatul cu cetăţenie română a hărţuit o tînără, chiar sub ochii uimiţi ai călătorilor. Un cuplu care a văzut toată scena a alertat autorităţile.
Bărbatul a fost prins de către o echipă de jandarmi care patrula în zonă, însă a devenit recalcitrant în momentul în care i s-a cerut să se legitimeze şi chiar a încercat să îi atace ca să scape. Individul a fost imobilizat până la sosirea unui echipaj de poliţie care l-au încătuşat şi l-au condus la secţia din San Giovanni. Patrula atacatăp de agresor a depus o plângere pentru ultraj împotriva bărbatului. Acesta a primit o condamnare de 4 luni de închisoare cu suspendare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News