Era 10 octombrie 2012, când o ceartă furibundă a izbucnit într-un salon auto din Capo d'Orlando. Iar acest lucru ar fi putut avea consecințe foarte grave, dacă nu tragice, fără acțiunea providențială a unei singure persoane.
Un bărbat din Sinagra, Vittorio Trovato, în vârstă de 50 de ani la momentul respectiv, a lovit un cetățean român, care avea 22 de ani la momentul comiterii faptelor, cu o foarfecă de oțel cu lama ascuțită. O tăietură destul de adâncă l-a atins în regiunea toraco-abdominală. Însă atacatorul nu a fost mulțumit de asta, așa că a aruncat și cu un scaun în el, provocându-i victimei de origine română „o plagă contuză lacerată în regiunea sternală cu încălcarea corpului sternului, contuzie la umărul stâng în absența leziunilor osoase, contuzii și escoriații extinse la nivelul membrelor superioare ale corpului“, se arată în rechizitoriul întocmit de Parchetul din Patti.
Prognosticul dat în cazul românului a fost de 15 zile. Prin urmare, se presupune că autorul "a săvârșit acte apte să îi provoace fără echivoc moartea". De aici și acuzația grea de tentativă de omor, "care nu a avut loc datorită intervenției în timp util" a unei a treia persoane, care l-a forțat pe agresor să fugă și a însoțit victima la urgențele celui mai apropiat spital pentru a fi tratată.
Acum, la mai bine de nouă ani de la acel eveniment, a fost dat primul verdict în procesul care a avut loc la Curtea de Patti. Judecătorul Vittorio La Spada a hotărât că nu era necesar să se procedeze din cauza prescripției faptei, relatează Gazeta del Sud.
Recent, un alt român, în vârstă de 60 de ani, a murit în spital după ce a fost lovit de un tânăr de 16 ani care practica MMA, în Frosinone, regiunea Lazio din Italia.
Potrivit primelor informații, tânărul de 16 ani l-a lovit pe român pentru a-și apăra tatăl. O lovitură bine țintită, într-un punct vital, și cu tehnica potrivită. Atunci, victima s-a prăbușit la pământ, iar în cădere s-a lovit violent cu capul. Acele lovituri, câteva zile mai târziu, s-au dovedit fatale pentru român, dar și pentru adolescent.
Evenimentul a avut loc în noaptea de 14 ianuarie, în Frosinone, în timpul unei dispute, atunci când tânărul de 16 ani l-a lovit violent pe românul de 60 de ani care a dat cu capul de pământ suferind o moarte cerebrală. Toate acestea s-au petrecut în Via Casilina, între Cervaro și San Vittore del Lazio unde, în apropierea unui restaurant, o mașină în care erau doi români la bord mergea în zig-zag, punând în pericol celelalte mașini aflate în trafic. Printre aceste mașini se număra și cea în care erau băiatul de 16 ani și tatăl său la bord. Pentru a încerca să evite un eventual accident, au blocat mașina scăpată de sub control, făcând-o să oprească. Cei doi bărbați de naționalitate română, cu domiciliul în Isernia, erau „în stare de alterare psiho-fizică”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News