Potrivit informațiilor oferite de presa din Italia, tragedia a avut loc în jurul orei locale 00:40. Românul, care se afla pe o bicicletă, a fost lovit de un autoturism în via Verdi, în drum spre casă, după ce a luat cina cu fratele său. Bărbatul muncea ca zidar în Massa.
Se pare că șoferul mașinii, după ce l-a izbit pe român, a plecat fără să dea primul ajutor. Investigațiile urmează să stabilească cu exactitate dinamica tragicului accident.
La fața locului au intervenit carabinierii și medicii, alertați de un trecător, însă pentru român nu a fost nimic de făcut. Medicii nu au putut decât să constate moartea lui.
Carabinierii vizionează acum filmările de la camerele de supraveghere pentru a stabili autorul accidentului. Pe asfalt au fost găsite urme de frânare și o pată de sânge.
Ambasada României a susținut că înmormântarea va avea loc în țara natală a bărbatului. S-a început deja o strângere de fonduri pentru mama care locuiește în România pentru a o ajuta financiar în această grea încercare.
Românul de 35 de ani era considerat un băiat foarte bun, iar la locul accidentului au fost aprise niște lumânări.
La începutul lunii mai, un alt muncitor român a sfârșit într-un tragic accident în Italia. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a murit în timp ce lucra la domiciliul ministrului italian al Justiției, în Aosta.
Tragedia a avut loc în timp ce muncitorul român efectua lucrări de renovare în garajul unei case din Ollomont, provincia Aosta. Casa în care a lucrat bărbatul aparține ministrului Justiției, Marta Cartabia, și este reședința de vacanță a familiei. Numele victimei este Constantin O., de origine română, dar domiciliat în Aosta. Bărbatul era angajat al unei firme din Gignod. Românul a fost zdrobit de o grindă de fier, murind pe loc. Medicii ajunși la fața locului au încercat în zadar să-i salveze viața, rănile fiind prea grave. Pompierii și carabinieri s-au deplasat la locul tragicului accident, iar procurorul a efectuat un control în casă. Lucrarea este pe numele soțului ministrului Justiției și a început pe 27 aprilie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News