Tânărul român, rezident în Brescia, nu a încălcat nicio regulă de circulaţie, însă polițiștii au intrat la bănuieli pentru că omul merge foarte încet.
Potrivit portalului professionecamionista.it, în momentul în care a trecut pe lângă o patrulă rutieră, românul a început să meargă extrem de încet. Acest lucru le-a a trezit suspiciunile carabinierilor, care l-au urmărit câțiva kilometri.
În cele din urmă, polițiștii s-au decis să-l oprească pe șoferul camionului de 40 de tone. Românul a fost supus testării cu etilotestul, iar rezultatul a fost unul neaşteptat, alcoolemie măsurată fiind de peste 3 la mie în aerul expirat, adică de șapte ori peste limita admisă.
Oamenii legii i-au reţinut permisul de conducere şi l-au transportat la
Sursa citată mai menționează că tânărul intenţiona să intre pe autostradă, pentru a se îndrepta spre Ravenna.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News