Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. El este Maricel, românul care a murit la doar 100 de metri de casă. Avea 50 de ani și familia îl aștepta acasă
WhatsApp
Sfârșit tragic pentru un român din Italia. Bărbatul de 50 de ani a fost izbit violent de o mașină în timp ce traversa strada.  

Un român în vârstă de 50 de ani a murit sâmbătă, 23 octombrie, după ce a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada. Un autoturism Ford Fiesta condus de un bărbat de 40 de ani l-a izbit cu putere, iar bărbatul a murit ulterior la spital din cauza rănilor grave.

Românul mai avea puțin până acasă

 

Tragicul accident a avut loc sâmbătă seară, la Tecchiena (Alatri), în provincia Frosinone, din regiunea Lazio. Maricel Stan, cunoscut în comunitate sub numele de "Marcello" și-a găsit tragicul sfârșit în urma incidentului care a avut loc la scurt timp după ora 19.00, de-a lungul șoselei regionale 155, în direcția Fiuggi, la intersecția cu via Montelena.

Potrivit reconstituirii efectuate de autorități, românul, care locuia la mică distanță de locul tragediei, a vrut să traverseze șoseaua pentru a ajunge la domiciliul său.

Pe porțiunea de drum respectivă iluminatul este foarte slab, iar Maricel a fost lovit de un autoturism Ford Fiesta care se îndrepta spre Frosinone. Șoferul a declarat că l-a observat târziu și nu a mai avut timp să îl evite.

Impactul a fost unul puternic, iar parbrizul mașinii s-a făcut praf în urma impactului.

La fața locului au sosit în scurt timp carabinierii din Alatri și medicii de la 118.

Starea românului a fost încă de la început una foarte gravă, Maricel Stan fiind transportat la Spitalul Spaziani din Frosinone. Din păcate, rănile suferite au fost deosebit de grave, iar bărbatul a decedat la mai puțin de 24 de ore de la accident.

Moartea românului a îndurerat comunitatea românească din Tecchiena, familia sa primind extrem de multe de mesaje de condoleanțe prin intermediul rețelelor de socializare.

Potrivit publicației Ciociaria Oggi, data înmormântării urmează să fie stabilită, trupul neînsuflețit fiind supus unei autopsii.

Accidentul a avut loc la doar câțiva metri distanță de locul unui alt accident teribil, din 7 aprilie 2016, când Eugenio Rapone, în vârstă de 70 de ani, lovit și el de o mașină, a murit. Chiar și atunci a existat controverse cu privire la siguranța acelei porțiuni de drum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel