Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Sfârșit TRAGIC pentru Florentina. Românca a MURIT sub ochii fiicei sale de 14 ani
WhatsApp
O româncă stabilită în Italia a avut parte de un sfârșit tragic. Femeia a murit într-un accident rutier, chiar sub ochii fiicei sale de 14 ani. 

Florentina Ioniță, în vârstă de 38 de ani, a fost lovită de o mașină chiar în timp ce se întorcea de la serviciu. Femeia era pe bicicletă iar în spatele ei, la numai câțiva metri, se afla fiica acesteia, în vârstă de numai 14 ani.

Copila a asistat neputincioasă la accidentul care i-a adus sfârșitul mamei sale.

Scena oribilă s-a petrecut pe o stradă din localitatea Busco Ponte di Pave (provincia Treviso), la numai câteva zeci de metri de locuința celor două românce. Mașina implicată în accident a fost condusă de o șoferiță italiancă, aflată și ea, la rândul său în drum spre casă de la locul de muncă. Anchetatorii au stabilit că Florentina se deplasa regulamentar, pe marginea drumului, atunci când a fost lovită din spate de mașină.

Citește și: Italia. O româncă și-a BĂTUT fetița de numai 1 an în plină stradă. Trecătorii au salvat-o pe micuță

Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic, decât să constate decesul româncei, sub ochii îngroziți ai copilei.

"Românca era respectată și iubită de toți cei care o cunoșteau", scrie portalul Fanpage.it spre Florentina Ioniță.

(w460)

sursa foto: fanpage.it

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel