Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia, Salvini: Nici un imigrant nu mai pune piciorul în țară
WhatsApp
 Ministrul italian al afacerilor interne, Matteo Salvini, a declarat joi că obiectivul său este ca "nicio singură altă persoană să nu ajungă în ambarcaţiuni" cu migranţi pe teritoriul Italiei, informează AFP. 

"Obiectivul ministrului Salvini, al lui papa Salvini, al guvernului (italian) Conte, este să nu există nicio singură femeie, niciun singur copil care să urce pe o ambarcaţiune", a adăugat Salvini în tipul unei conferinţe de presă susţinute la Roma alături de vicepreşedintele guvernului de uniune naţionale de la Tripoli, Ahmed Omar Maiteeg. 

"Obiectivul este ca cei care vor ajunge în Italia să vină cu avionul, chiar la clasa întâi", a continuat ministrul, care este şi liderul partidului Liga de extremă dreapta. 

"Din fericire şi în mod ciudat, după luările noastre de poziţie, în ultimele ore nu mai există nici măcar o singură navă a acestor pseudo-asociaţii umanitare în apele libiene", a afirmat oficialul italian. 

Titular al unui dublu portofoliu de vicepremier şi ministru de interne de o lună de zile, Matteo Salvini a reuşit să impună subiectul migranţilor pe agenda europeană, interzicând la începutul lui iunie accesul în porturile italiene pentru ONG-urile care salvează migranţi de pe Marea Mediteraneană. Salvini acuză aceste organizaţii că sunt complice ale traficanţilor de migranţi, ceea ce acestea contestă cu fermitate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel