Incidentul s-a petrecut pe 20 ianuarie, atunci când Petru Lucaci, dat în urmărire pentru tentativa de ucidere a iubitei sale, a fost interceptat pe strada via Dolarici din localitatea Desenzano (provincia Brescia).
Agenții au reușit să blocheze autoturismul marca BMW condus de român într-un sens giratoriu, însă în momentul în care aceștia s-au apropiat de mașină, românul s-a înjunghiat și a dat foc unei canistre de benzină care o transporta pe scaunul din față.
Oamenii legii au nu au stat pe gânduri și au intervenit rapid, reușind să-l salveze. Polițiștii l-au scos la timp pe românul de 60 de ani din mașină, al cărui trup era deja învăluit de flăcări.
El a fost transportat de urgență la spital, fiind transferat ulterior la Genova. Deși inițial starea lui nu părea atât de gravă, românul de 60 de ani a decedat aseară, potrivit publicației bresciatoday.it.
Bărbatul și-a bătut iubita, o ucraineancă de 27 de ani, până a lăsat-o inconștientă. Crezând că a ucis-o, românul a incendiat apartamentul în care locuiau cei doi și a fugit. El a fost prins în trafic câteva ore mai târziu, atunci când i-a șocat pe polițiști cu gestul său disperat de a scăpa.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News