Scena violentă s-a petrecut sâmbătă noaptea, pe data de 11 decembrie. În timpul turei de noapte, carabinierii au fost sesizați telefonic despre un conflict care are loc într-o casă, în care locuia familia de români.
În această împrejurare, intervenția carabinierilor a fost promptă, deoarece l-au prins pe român în timp de își agresa victima, ceea ce a dus la evitarea unor consecințe mai grave.
Ajunși la domiciliul celor doi români, carabinierii l-au surprins pe individ în timp ce își ataca concubina, o tânără de 32 de ani. Oamenii legii au reușit să-l blocheze pe agresor, iar victima, care avea mai multe răni, a primit îngrijiri medicale, scrie sassilive.it
Cercetările efectuate de carabinieri au scos la iveală faptul că bărbatul nu este la prima agresiune, acesta având un comportament violent zilnic față de concubina sa și de restul familiei.
Astfel, oamenii legii au constatat că românca a fost agresată și în trecut, dar nu și-a denunțat vreodată atacatorul. În rezultatul verificărilor, carabinierii l-au arestat pe tânărul de 34 de ani, în timp ce femeia și-a găsit refugiu în altă parte.
O altă tragedie s-a produs, pe 13 decembrie, la Cagliari, Italia. O româncă ce nu răspundea la telefon a fost găsită moartă, în casă.
Carabinierii au intervenit, pe 13 decembrie, la Cagliari, unde au început investigațiile. Din primele date se pare că este vorba de o româncă în vârstă de 50 de ani care a fost ucisă în dormitor prin înjunghiere, scrie lanuovasardegna.it
Cadavrul a fost descoperit pe 13 decembrie, în jurul orei 13. Sora victimei nu a reușit să ia legătura cu ea de trei zile și a sunat la carabinieri. La fața locului au intervenit și pompierii care au deschis ușa locuinței. Ancheta continuă în acest caz pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Acest caz vine la doar câteva zile după ce un alt român, de 22 de ani, a fost găsit mort în casă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News