Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Român prins de carabinieri cu o bâtă de baseball falsă. Ascundea ceva de neimaginat în interior
WhatsApp
Un bărbat în vârstă de 33 de ani, de origine română, a fost depistat în timpul unui control al poliției în Strada di Pescaia cu o bâtă de baseball falsă care ascundea o sabie.
Foto: Unsplash

Poliția de stat a pus sub acuzare de port ilegal de arme și obiecte ofensive un român de 33 de ani care se plimba cu o bâtă de baseball falsă în care ascundea în interior o sabie katană.

Polițiștii din cadrul Biroului de Prevenire Generală și Ajutor Public al Questura di Siena, în timpul activităților zilnice de prevenire, au oprit un autovehicul în care se aflau patru bărbați. Controlul a avut loc în dimineața zilei de 15 mai, când românii se deplasau pe Strada di Pescaia.

Bănuind ceva, echipajul de poliție a decis să procedeze la un control.

 

Patru români opriți la control în Italia



Șoferul, un cetățean român rezident în provincia Frosinone, se deplasa fără o destinație precisă, împreună cu alți trei compatrioți, dintre care doi locuiesc într-o comună învecinată din Siena, la volanul unui autoturism Audi A4 cu numere de înmatriculare românești.

În timpul identificării, șoferul M.M. a dat semne clare de nervozitate, ceea ce a trezit suspiciunile polițiștilor. Aceștia au decis apoi să procedeze la o percheziție personală a tuturor celor patru cetățeni de naționalitate română, extinsă și la autoturism.

 

Unul dintre români deținea o katană ascunsă într-o bâtă de  baseball falsă



La finalul percheziției, în portbagajul autovehiculului a fost găsită o bâtă de baseball din aluminiu cu lungimea de 80 cm, în interiorul căreia, după deșurubarea mânerului, a fost găsită o "katană" cu lungimea de 57 cm, a cărei lamă avea 45 cm, despre care s-a verificat ulterior că este proprietatea tânărului de 33 de ani.

Autoturismul a fost confiscat deoarece românul, rezident în Italia de mai bine de trei ani, conducea un vehicul înmatriculat pe numele său cu numere de înmatriculare românești.

De asemenea, a fost confiscat și sabia, considerată un instrument ofensiv, iar un alt tânăr de 27 de ani a fost pus sub acuzare, conform presei străine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel