Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Român agitat şi depresiv, scos cu forţa din casa de pompieri
WhatsApp
Ieri dimineaţa, după ce vecinii au dat alarma, personalul medical s-a prezentat la ușa unui român, care suferă de crize depresive și, probabil, consumă droguri, pentru a-l supune unui tratament medical obligatoriu.
carabinieri_interventie

Bărbatul a refuzat însă să deschidă uşa și a început să strige fraze fără sens, în italiană și în română, care au îngrijorat lucrătorii din sănătate, astfel încât a fost necesară intervenția carabinierilor și a pompierilor.

Soldații Companiei Salsomaggiore Terme, împreună cu cei ai Departamentului Operațional al Comandamentului Provincial din Parma, au intervenit la fața locului, printre care şi un carabinier specializat în gestionarea situațiilor de acest gen. Iniţial, a fost deconectat gazului din clădire și, ulterior, a început un lung proces de negociere pentru a-l putea convinge pe bărbat să deschidă și să primească ajutor, scrie gazzettadellemilia.it.

Tânărul de 30 de ani a devenit însă din ce în ce mai agitat. Prin urmare, temându-se că situația va degenera și că bărbatul ar putea face un gest extrem, militarii, cu ajutorul Pompierilor, au decis să pătrundă în apartament, intrând prin balconul apartamentului de la etajul 4 cu ajutorul unei scări. Oameni legii au reuşit astfel să-l imobilizeze tânărul de 30 de ani, care ulterior a fost încredințat medicilor pentru tratamentul necesar la Spitalul din Parma.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel