Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Premierul Conte ar putea DEMISIONA pentru a încerca să formeze un nou guvern cu sprijin mai larg
WhatsApp
Prim-ministrul italian Giuseppe Conte s-ar afla pe punctul de a demisiona, sperând că va putea forma apoi un nou guvern care să conteze pe o majoritate mai largă, scrie presa naţională de luni, potrivit agenţiei Reuters.

„Obiectivul meu este să găsesc un acord care să ofere o perspectivă politică clară de a guverna până la finalul legislaturii”, a spus Conte, conform La Repubblica.

Potrivit cotidianului de la Roma, Conte i-ar putea înainta chiar marţi demisia sa preşedintelui Sergio Mattarella, pentru ca apoi să alcătuiască o nouă coaliţie care să atragă parlamentari centrişti 'responsabili'.

Biroul premierului nu a comentat până acum pe marginea acestor informaţii.

 

Cabinetul Conte a fost aruncat în criză



Cabinetul Conte a fost aruncat în criză în cursul acestei luni după ce unul din partenerii din coaliţie, partidul Viva Italia condus de fostul premier Matteo Renzi, s-a retras de la guvernare într-o dispută legată de gestionarea crizei provocate de coronavirus.

Deşi Conte a supravieţuit ulterior unui vot de încredere în parlament săptămâna trecută, el nu a reuşit să-şi asigure o majoritate absolută în Senat, ceea ce înseamnă că va avea dificultăţi în a pune în aplicare orice agendă politică dacă nu va putea atrage noi susţinători.

Prim-ministrul a făcut apel la senatori centrişti şi neafiliaţi să se alăture taberei guvernamentale, dar puţini au răspuns până acum.

 

Conte vrea să se alieze din nou cu Renzi



Corriere della Sera a scris că Giuseppe Conte vrea să se alieze din nou cu Renzi şi încearcă să creeze un „guvern de siguranţă naţională”, care ar avea şi sprijinul câtorva politicieni moderaţi de centru-dreapta.

În încercarea de a pune presiune pe aleşi, partidele rămase la guvernare au avertizat că alegerile anticipate, cu doi ani înainte de termen, vor fi singura cale de ieşire din impasul politic dacă nu va fi găsită rapid o soluţie. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel