O româncă a reușit să înșele un antreprenor italian din Montelupone, regiunea Marche, Italia, cu 132.000 de euro după ce l-a cunoscut pe internet și i-a jurat iubire. Ancuța i-ar fi promis italianului că se va muta cu el în Italia și i-a spus că îl iubește la nebunie pe omul de afaceri.
O dată cu trecerea timpului, Ancuța a început să îi ceară bani pentru absolut tot ce avea nevoie, inclusiv pentru o serie de șapte înmormântări ale membrilor familiei ei.
„Un lanț absurd de morți”, s-a gândit antreprenorul după ce și-a dat seama că românca profita de el.
Enervat și dezamăgit, omul de afaceri s-a dus în România și cu ajutorul autorităților a reușit să dea de urma româncei. A vrut să o confrunte și să-i ceară banii înapoi, însă Ancuța i-a spus că nu-i mai are și a recunoscut că toți banii primiți de la el i-a jucat la păcănele.
Ancuța nu este prima româncă ce reușește să înșele un afacerist italian. Simona, o altă tânăra româncă, în vârstă de 32 de ani, a fost acuzată de înşelăciune şi spălare de bani după ce a ruinat un italian de 73 de ani, pe care l-a amăgit cu promisiunea de a trăi fericiți până la adânci bătrâneți.
Însă, românca de 32 de ani susține că toate cadourile primite de la italianul de 73 de ani au fost oferite ca „omagii ale prieteniei și aprecierii” ei și că a fost trimisă în judecată doar după ce fostul soț l-a îndemnat pe italian să o reclame.
„Sunt trimisă în judecată pentru că un barbat mult mai în vârstă ca mine mi-a oferit cadouri și omagii ale prieteniei și aprecierii sale. Și apoi, contactat si mințit de fostul meu soț și om care m-a terorizat și chinuit fizic și moral, a decis să ma reclame. Ăsta e adevărul. În ce țară, faptul ca o femeie a primit, fara sa oblige pe cineva, cadouri, e considerat a fi infracțiune gravă?”, este reacția tinerei de 32 de ani.
Italianul ruinat susține că românca l-a înșelat cu aproape un milion de euro. Bărbatul spune că a întâlnit-o pe Simona într-un club de noapte și că s-a îndrăgostit iremediabil de ea. A fost o poveste scurtă de dragoste, care s-a mutat mai apoi în online. Întoarsă în ţară, femeia i-a promis, prin mii de mesaje, că se vor căsători.
„A comis un act nedemn, ruşinos, un gest pe care doar o persoană fără scrupule, fără conştiinţă, cu o şiretenie înfricoşătoare o poate comite. E vorba de înşelătorie în formă agravantă şi continuată”, spune Francesco, bărbatul înșelat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News