„Dincolo de opiniile experților, suntem foarte preocupați de riscurile de contagiune care încă există. Dacă chiar și simpla utilizare a măștii, în locuri închise sau în adunări, a devenit ca o ”sărbătoare a libertății”, nu vreau să pierdem marea muncă din aceste luni. Este virusul sensibil la temperatură? Nu știu. Îi îndemn pe cetățeni să se protejeze”, a transmis Zaia, potrivit ilgazzettino.it.
„În Veneto există 22 de focare, 13 la nivel familial și 9 în structuri pentru persoanele în vârstă, unde virusul aproape dispăruse. Conform unui studiu realizat de Dr. Russo, am trecut de la 132 de focare, pe 25 mai, la 22 în prezent, astfel că tendința este în scădere evidentă”, a mai adăugat președintele regiunii Veneto. „Vom face un test gratuit și obligatoriu tuturor îngrijitoarelor care se întorc să îngrijească persoane în vârstă sau bolnave”, mai spune el.
„Testul va fi obligatoriu, gratuit și imediat. Este pentru a proteja sănătatea lor și pe a familiilor în care își desfășoară activitatea”, a mai adăugat Zaia subliniind faptul că „situația este una care ne liniștește cumva”.
Decizia vine după ce un focar de coronavirus a apărut în Veneto la sosirea unei îngrijitoare din Republica Moldova, care s-a întors să își reia activitatea la locul de muncă. Posibil ca femeia să fi luat virusul pe autobuz. Zece persoane, badanta, fiul său și alți opt pasageri care au călătorit în același autobuz, au fost depistați cu coronavirus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News