O prostituată româncă din localitatea italiană Battipaglia a fost condamnată pentru șantaj. Victima sa era o colegă, tot de naționalitate română, dar mult mai tânără, nouă în "meserie".
Pentru a putea lucra ca prostituată pe coastă, tânăra româncă trebuia să plătească bani de protecție "colegei" sale mai în vârstă. Acesta din urmă ar fi amenințat-o că îi va lua copiii, dacă nu continuă să plătească și că le va arăta serviciilor sociale, fotografiile în timp ce se prostitua, apoi le va publica, de asemenea, pe rețelele de socializare.
O femeie de 24 de ani, originară din România, care locuia de ani de zile în Montecorvino, a trebuit să plătească 250 de euro în fiecare săptămână timp de șase luni unei colege.
La un moment dat, ea s-ar fi revoltat, declanșând furia româncei mai în vârstă care i-ar fi putut face rău.
Ea a decis să apeleze la carabinieri atunci când a găsit-o pe colega sa mai în vârstă în fața școlii primare din Montecorvino, unde se dusese să își ia fetele. Tânăra a raportat totul militarilor și, a reușit după acel incident, să facă posibil ca românca de 43 de ani să fie condamnată pentru șantaj, exploatare a prostituției, amenințare și violență privată.
Sentința pe care a primit-o românca este de trei ani și opt luni de închisoare, după cum relatează publicația italiană Il Mattino.
Vezi și: Român ucis pe trecerea de pietoni în Italia. Familia îl plânge pe Marian Vornicu
-------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News