Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Laurențiu a murit într-un accident de tir. Aceasta urma să fie ultima sa cursă
WhatsApp
Un român din Huși, în vârstă de 35 de ani, plecat să muncească pe TIR, a murit într-un spital din Italia, după ce vreme de două săptămâni a stat în comă, ca urmare a unui accident rutier.
Italia. Laurențiu a murit într-un accident de tir, după zile întregi de comă. Aceasta urma să fie ultima sa cursă

Adrian Laurențiu Pecheanu plecase în cursă, împreună cu un coleg, care se și afla la volan, însă pe autostrada Milano – Napoli s-a produs accidentul care i-a curmat viața. Martorii spun că șoferul care era la volanul Tir-ului ar fi ațipit pentru o clipă, iar vehiculul s-ar fi izbit violent de un stâlp de pe marginea carosabilului

Șoferul nu a pățit nimic, însă Adrian Laurențiu s-a lovit grav la cap. A fost transportat la spitalul din Bologna, unde a fost operat. După săptămâni a stat în comă, s-a stins însă din viață, iar acum familia a început formalitățile pentru a aduce în țară trupul neînsuflețit. “Pentru că pot câștiga un ban mai bun, tinerii își doresc să ajungă șoferi pe TIR în străinătate. Dar e riscant și greu. Adi, cum îi spuneam noi, a avut acest vis. A învățat, a făcut școală și își dorea să muncească. Era harnic și bun. Era ca un vis pentru el, că spera să își poată face un viitor liniștit. A murit nevinovat. Nici măcar nu era el la volan”, spun, cu tristețe, apropiații, relatează vremeanoua.ro.

Tânărul era începător în domeniul șoferiei pe TIR. Era bucuros că a obținut jobul și că va putea munci pentru un salariu lunar.  Mai lucrase în străinătate, ca bucătar în Grecia. Și în țară a practicat aceasta meserie, dar acum voia să fie șofer pe TIR.  “Noi suntem prieteni de mici, îl știm cu toți cat era de la locul sau Laurențiu si nu deranja pe nimeni . In aceasta cursa el nu a vrut sa plece efectiv, a plecat mai mult forțat de împrejurări. Mi-a spus zile întregi ca el nu ar mai pleca în străinătate. Parca a simțit ca ceva se va întâmpla . De acum toate lucrurile sunt in van . Dumnezeu să îl ierte !” a declarat, pentru bzv.ro, un apropiat.  Trupul neînsuflețit va fi adus acasă, cel mai probabil, la sfârșitul săptămânii, când se vor încheia formalitățile. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel