Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia: Fotbaliști de la AC Milan, infectați cu coronavirus
WhatsApp
Preşedintele clubului AC Milan, Paolo Scaroni, a dezvăluit vineri existenţa unor fotbalişti infectaţi cu Covid-19, care se află însă în convalescenţă, în contextul în care în Italia se doreşte reluarea antrenamentelor colective începând cu 18 mai, relatează AFP.

Jucătorii lui AC Milan au fost testaţi la clinica La Madonnina şi câteva din teste au ieşit pozitive la noul coronavirus.

''Avem câţiva jucători infectaţi la AC Milan, dar acum sunt în stare de recuperare. Baza Milanello s-a deschis şi am început deja antrenamentele, păstrând distanţa socială. Trebuie să ne obişnuim să trăim cu virusul şi asta se aplică şi fotbalului'', a declarat Scaroni. Directorul sportiv al rossonero Paolo Maldini, care a fost infectat cu Covid-19 în luna martie, este de asemenea un partizan al reluării campionatului Serie A.

Reluarea sezonului de fotbal în Italia suscită o dezbatere intensă în Italia, una dintre cele mai afectate ţări de pandemia de coronavirus.

Joi, Fiorentina şi Sampdoria au raportat teste pozitive printre jucători şi staff-ul tehnic, iar un jucător de la Torino a fost de asemenea contagiat cu noul coronavirus.

Starul suedez Zlatan Ibrahimovic este aşteptat să revină la AC Milan în următoarele zile pentru a începe pregătirea fizică individuală, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sport Vezi toate articolele
pixel