Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Bandă de hoți, furturi în locuințe VIP. Un român și doi italieni, arestați după ce s-au îmbogățit în urma unei prăzi uriașe
WhatsApp
Poliția de Stat, la finalul cercetărilor coordonate de Parchetul din Milano, a efectuat în această dimineață măsuri de arestare preventivă emise împotriva a doi cetățeni italieni și a unui român.
Italia. O bandă de lux formată din 9 români a fost luată cu asalt de poliție. Bărbații furaseră de aproximativ un milion de euro

Cei trei sunt trași la răspundere pentru șase furturi comise între septembrie 2020 și februarie 2021, în centrul istoric al orașului Milano din Italia în casele unor VIP-uri.

Activitatea de investigație desfășurată de polițiștii Centrului Comisariat a început după primul furt comis în data de 5 septembrie 2020 în via Chiaravalle. Cei trei, cărora le-a fost adresată măsura de arestare preventivă efectuată astăzi, par să fi „acționat, în mod hotărât și profesionist, folosind chiar cheile apartamentelor, furate anterior cu o activitate pregătitoare eficientă”.

 

Pradă de jumătate de milion de euro


 

În alte două cazuri, însă, accesul în apartamentele prădate a avut loc după ce s-au spart ușile sau ferestrele. Furturile trecute pe numele suspecților, pe lângă cea din septembrie, sunt cele comise la data de 26 decembrie 2020 în via Passione, alte două - unul tentativă și unul comis - la data de 8 ianuarie 2021 în via Mellerio, altul comis la data de 15 ianuarie 2021 și ultimul efectuat pe data de 24 ianuarie 2021 în via Brisa.

Românul și cei doi italieni au furat bani cash, bijuterii, pietre și ceasuri. Valoarea totală a produselor a fost estimată la jumătate de milion de euro.

 

 

O bandă de români, spaima locuitorilor din Bolzano

 

Agenții secției de poliție Bolzano au arestat, anul trecut, un cetățean român, în vârstă de 33 de ani, prins în flagrant, în timp ce intrase într-un apartament. De asemenea, alți trei români sunt cercetați în stare de libertate.

După o lungă urmărire a mașinii folosite de infractori, polițiștii au văzut un bărbat, care a intrat într-un apartament din Collepietra, iar peste câteva minute a ieșit. În acest moment, polițiștii au intervenit și l-au arestat pe hoț, recuperând toate bunurile furate. În buzunarele bărbatului polițiștii au găsit mai multe bijuterii din aur. Bunurile au fost returnate  proprietarului, care nici măcar nu observase că tocmai fusese jefuit. În plus, polițiștii au blocat autoturismul suspectului. În mașină, se aflau alți trei cetățeni români la bord (două femei și un bărbat). De asemenea, în automobil, forțele de ordine au găsit și alte bunuri furate. Investigația pentru stabilirea unor corespondențe cu diferite episoade de jaf, care au avut loc în provincie, continuă.

Persoana arestată, cetățean român, cu numeroase antecedente penale, a fost însoțită la închisoarea locală, în timp ce complicii lui au fost înștiințați cu privire la măsura de expulzare din stat, în conformitate cu legislația actuală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel