Publicitate
Badanta de origine ucraineană, pe numele ei adevărat Ruslana Igorivna, are 48 de ani și, în prezent, se află în închisoare, după ce a comis mai multe furturi de la bătrânii pe care îi îngrijea în Italia, relatează Știrile PRO TV.
Femeia ar fi fost angajată pentru a avea grijă de o bătrână în vârstă de 97 de ani, pe data de 25 martie. După mai multe zile, nepoata femeii s-a gândit să-și viziteze bunica și a găsit-o dormind adânc. Nepoata acesteia i-a cerut explicații, iar ucraineanca ar fi motivat că femeia se odihnește și nu poate să o trezească. Apoi, femeia i-ar fi oferit nepoatei acesteia o ceașcă cu ceai, însă totul a luat o turnură neașteptată.
Nepoata femeii s-ar fi trezit după 24 de ore, amețită, și fără 550 de euro. Imediat s-a dus la poliție și a depus o plângere pe numele femeii. Carabinierii au descoperit că o faptă similară s-a petrecut în iulie 2022, la Ostia. Atunci, femeia ar fi procedat într-un mod similar. Bătrâna de care avea grijă ar fi fost obligată să bea o licoare care conținea benzodiazepine și apoi i-a furat 1.000 de euro, verighete și patru ceasuri valoroase.
Între timp, bătrâna de 97 de ani a murit, iar autoritățile așteaptă rezultatele necropsiei pentru a stabili dacă decesul are legătură cu administrarea de somnifere.
„Madam Somnifer” a fost prinsă în locuința unei alte bătrâne, unde se angajase recent și, unde, probabil, urma să-și pună planul diabolic în aplicare.
„Această persoană a jefuit familia din Roma la care lucra ca badantă pentru o bătrână cu dizabilități. Pe lângă furtul pe care l-a comis, a lăsat-o singură în casă și fără niciun ajutor pe bătrâna care e imobilizată la pat”, a scris o persoană pe un grup de Facebook, care a atașat și o fotografie cu Ruslana Igorivna.
„Dacă știți și alte persoane la care a lucrat și de unde a plecat cu bunuri furate, reclamați la poliție”, se arată în apelul făcut de carabinieri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News