Avocatul familiei lui Samuele a făcut declarații în ziua înmormântării, anunță corrieredelmezzogiorno. it.
El spune că părinții micuțului Samuele știau că bărbatul acuzat de omor suferă de schizofrenie, însă, le-a dat sentimentul că sunt în siguranță cu el, tocmai din cauza schimbărilor de comportament pe care le are.
Potrivit sursei citate, Mariano Cannio, în vârstă de 38 de ani, suspect de uciderea micuțului Samuele Gargiulo.prin aruncare de la balcon, a fost arestat preventiv. Apărătorul lui din oficiu a cerut mai multe expertize care să-l disculpe. Legea din Italia l-ar putea trimite pe acest bărbat într-un centru de psihiatrie, nicidecum în închisoare. Pe parcursul procesului penal, trebuie să se dovedească dacă a avut discernământ sau nu.
În fapt, Mario Cannio era persoana care îi mai ajuta pe părinții lui Samuele la treburile casnice. În ziua în care copilul ar fi fost aruncat de la balcon, mama sa a fost acasă. În fața judecătorilor a declarat că nu l-a supravegheat câteva minute și nu știe cum a ajuns la balcon, apoi pe caldarâm. Potrivit primelor date din anchetă, Samuele ar fi putut fi prins de Mariano Cannio și dacă ar fi fost un incident, provocat de curiozitatea unui copil de trei ani.
Totuși, declarațiile acuzatului i-au pus pe gânduri pe judecători cu privire la discernământul de la momentul tragediei"L-am luat în brațe și am ieșit cu el pe balcon. Când eram lângă balustradă, am simțit o amețeală, m-am aplecat și am scăpat copilul din brațe. Imediat, am auzit țipete venind de jos și m-am speriat. Eram conștient de ce se întâmplase. Apoi, m-am dus să mânânc o pizza”, a fost declarația din sala de judecată a lui Cannio.
Părinții lui Samuele așteaptă venirea pe lume a unui alt copil. Spun că nu-și revin din șoc, precizează sursa citată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News