Un român în vârstă de 33 de ani, C.M., a încercat să le explice polițiștilor care u bătut la ușa locuinței sale din Spinaceto, miercuri seara, prezența în casa a mai multe medalii pe care erau gravate numele actriței, un set de timbre cu chipul Ginei Lollobrigida, patru ceasuri, cinci stilouri de argint, patru coliere cu perle albe și trei cu perle turcoaz, o cutie de monede de 20 și 50 de cenți, emise de Republica San Marino și un binoclu, toate aparținându-i celebre actrițe.
„Gina Lollobrigida mi-a oferit aceste lucruri: am făcut niște lucrări la casa ei din septembrie până în martie și ea mi-a oferit toate acestea", a încercat să se apere românul de 33 de ani în fața polițiștilor, informează Roma.Corriere.it.
Carabinierii s-au prezentat la ușa casei românului după un apel al iubitei sale, care l-a acuzat că a dezvoltat un comportament violent în starea de izolare impusă ca măsură de combatere a pandemiei de coronavirus. Femeia a solicitat intervenția de urgență a polițiștilor și se afla în afara locuinței în momentul în care aceștia au ajuns la fața locului. Tot ea a fost cea care l-a dat de gol pe iubitul ei, spunându-le polițiștilor inclusiv că acesta deține trei pistoale.
Agenții au contactat-o pe actrița care a negat că ar fi dat vreodată ceva tânărului care a făcut, într-adevăr, o serie de lucrări și că niciodată nu a observat că acele obiecte au dispărut din reședința ei. Ea a recunoscut că tot materialul găsit, cu excepția armei, îi aparține și a declarat că nu a depus plângere, deoarece până atunci nu își dăduse seama că acele lucruri nu mai erau în posesia ei, potrivit farodiroma.it.
Tânărul român a fost arestat, atât pentru acte de violență, furt, precum și pentru deținerea fără drept a unor arme de foc și două arme de replică într-un dulap.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News