Tragicul eveniment a avut loc în data de 26 martie, atunci când șoferul român de camion l-a accidentat mortal pe colegul său. El a coborât din camion pentru a-și prelua mașina, însă șoferul român, în timp ce manevra TIR-ul, l-a lovit din neatenție, ucigându-l pe loc.
Astăzi, șoferul român care se afla la volan a negociat prin avocat o pedeapsă de 8 luni de închisoare pentru uciderea colegului său din Scorzè. Bărbatului, apărat de avocatul Gianfranco Colletti, nu i-a fost nici suspendat, nici retras permisul.
Accidentul a avut loc pe 26 martie 2021, în via Padania. Camionul se îndrepta spre clubul de noapte Odyssey când victima, care urma să intre cu TIR-ul în service a doua zi, a cerut să coboare pentru a ajunge la parcarea unde se afla mașina lui. Șoferul român care se afla în ultima zi de muncă în acea firmă, fără să-și dea seama, l-a agățat pe colegul său care a ajuns strivit sub roțile grele ale vehiculului. Când și-a dat seama ce s-a întâmplat, era prea târziu și nu mai putea face nimic.
Românul l-a văzut în oglinzi, dar apoi a plecat și a simțit imediat un șoc, descoperind greșeala de neiertat: îl lovise cu partea din față a capului tractor. În acel moment, disperat, a dat imediat alarma la 118, dar când medicii de la Suem au ajuns la fața locului cu ambulanță nu mai era nimic de făcut.
Un alt șofer român de TIR, în vârstă de 43 de ani, rezident în Madrid, a fost nevoit să plătească o amendă de 720 euro și i s-a retras permisul pentru șase luni după ce a provocat, în anul 2018, un accident pe A2, în care au murit două persoane, în Ribera d'Ondara, comunitatea Catalonia, provincia Lleida, Spania.
După cum s-a dovedit în instanță, șoferul român de camion se afla la volan spre Barcelona când, "din cauza somnolenței” nu și-a dat seama că un alt camion avariat se afla pe șosea la kilometrul 530.
Acordul dintre părți are în vedere, așa cum a susținut avocatul inculpatului, „cauza somnolenței”. Xavier Prats spune că evenimentele s-au petrecut în zori, că TIR-ul avariat ocupa o parte din banda dreaptă și că duba de asistență avea luminile speciale de semnalizare aprinse, dar se afla în fața camionului și nu era vizibilă din cauza vehiculelor care circulau în același sens.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei patru și jumătate în dimineața zilei de 13 august 2018. În urma coliziunii, șoferul român al camionului oprit și tehnicianul de asistență rutieră care încercau să remedieze defecțiunea, au fost târâți de vehiculul greu și au murit pe loc.
Procesul a avut loc la începutul lunii noiembrie în închisoarea 3 din Lleida și părțile au ajuns la un acord pentru a condamna acuzatul pentru două infracțiuni de omucidere din neglijență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News