Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Român, găsit mort într-un hotel. Eduard a fost eliberat din închisoare cu câteva ore înainte de deces
WhatsApp
Eduard, un tânăr român de 20 de ani, rezident în Olbia, a fost găsit, ieri, mort într-un hotel din Florența, regiunea Toscana din Italia.
Italia. Român arestat de carabinieri. Acesta este acuzat pentru infracțiuni comise în străinătate și avea mandat european de arestare / Foto ILUSTRATIV

Potrivit informațiilor publicate de jurnaliștii italieni, Eduard se afla într-un hotel din Florența împreună cu iubita sa când, din cauze necunoscute încă, a fost lovit de o boală.

Ipoteza cea mai probabilă este că totuși ar fi murit din cauza unei supradoze de cocaină.

Cu câteva ore înainte de moarte, românul a fost eliberat din închisoare împreună cu iubita lui. Se pare că cei doi au fost arestați pentru infracțiuni de exploatare și inducere la prostituție, inclusiv împotriva minorilor și detenție în scop de trafic de droguri.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut evenimentul. Trupul neînsuflețit al lui Eduard a fost dus la Medicină Legală pentru autopsie.

 

Un alt român, condus pe ultimul drum

 

Tot ieri, un alt român din Italia a fost condus pe ultimul drum. Preoții Bisericii Ortodoxe Române Sf. Cuvioasa Parascheva în via del Rivo din Terni au oficiat slujba de înmormântare a lui Dan, în vârstă de 36 de ani, care a murit sâmbătă, 15 ianuarie, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ șase metri.

Dan se afla în compania unui prieten când, mergând de-a lungul unui viaduct, de pe pasajul Cospea, s-a dezechilibrat și a căzut. Din nefericire, căderea i-a fost fatală și bărbatul și-a pierdut viața. La fața locului au ajuns medicii, dar nu au mai putut face nimic pentru a salva viața lui Dan. Anchetatorii și carabinierii, coordonați de Parchet, care au instrumentat cazul, au anunțat că a fost un accident nefericit, scrie umbria24.it.

După constatările medicului legist și a mărturiilor adunate de anchetatori, autoritatea judiciară a dispus restituirea cadavrului către membrii familiei, neconsiderând a fi necesară efectuarea autopsiei. Joi dimineață, cei care l-au cunoscut pe Dan ș-au condus pe ultimul drum. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel