O poveste cu final fericit este cea trăită ieri după-amiază între țărmurile Portogaribaldi și Scacchi. După-amiaza a fost dată alarma de către Autoritatea Portuară care a alertat garnizoana acvatică a pompierilor pentru un copil român, în vârstă de 5 ani, pierdut. Unitățile au fost imediat invitate să răspândească apelul în difuzoare, în timp ce angoasa părinților români creștea.
Autoritățile au început să-l caute pe băiețelul român și în apă și pe uscat. Însă, un turist a observat un copil care plângea cum desena pe nisip folosind o creangă uscată. După ce l-a zărit a anunțat imediat pompierii care au venit la fața locului.
„Pompierul mi-a spus că a fost ca și cum ar fi câștigat la loterie că l-a găsit atât de repede”, spune turistul care l-a observat pe copilul român.
Băiețelul s-a cățărat pe umerii unui pompier și a fost returnat părinților. Lacrimile au început să curgă, iar toți turiștii au început să aplaude spontan. Fericirea din ochii copilului român de cinci ani a fost sfârșitul unei după-amiezi de neuitat.
Vezi și
Un bebeluș român de numai două luni a fost răpit de propriul tată în Mirto Crosia, Italia. Potrivit polițiștilor, românul a profitat de faptul că partenera sa nu era acasă, a luat fetița de două luni în brațe și a fugit. Se pare că românul ar fi vrut să părăsească Italia.
Tatăl român s-a îndepărtat de Mirto Crosia împreună cu fiica sa nou-născută. Mama bebelușului a fost anunțată printr-un mesaj pe telefonul mobil de bărbat că a luat fetița și a fugit.
Românca, speriată, s-a îndreptat către secția de poliție locală care a început căutarea.
Telefonul mobil al bărbatului a fost localizat în provincia Foggia, dar după raportarea de către militari pe întreg teritoriul național, tatăl fugar s-a întors în Calabria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News