Radu Agapie (28 de ani), rezident în Dublin, a pledat vinovat la Curtea Penală de la Dublin pentru cinci acuzații de uz de fals și trei capete de acuzare de spălare de bani. Românul este acuzat că a folosit cărți de identitate poloneze și maghiare false pentru a deschide conturi bancare între iulie 2018 și iulie 2019, bani pe care ulterior i-a spălat.
Agapie are zece condamnări anterioare în Finlanda pentru falsificarea de documente, fals și spălare de bani proveniți din produse infracționale similre. Operțiunea prin care a fost el prins a purtat denumirea de Hackerville.
Judecătoarea Melanie Greally a menționat că Agapie a petrecut un timp scurt în închisoare pentru condamnările anterioare din Finlanda și apoi a ajuns în Irlanda, unde s-a angajat în „fapte de falsificare foarte grave și sofisticate”, potrivit herald.ie.
Ea a menționat că sumele de bani în cauză poate să nu fi fost în folosul său, dar a declarat că instanța trebuie să țină seama de faptul că el juca un rol foarte important într-o organizație criminală mai mare. Gașca din care face parte și Agapie a furat peste 15 milioane de euro în ultimii trei ani și jumătate, potrivit presei irlandeze.
Judecătoarea Greally a impus sentințe concomitente totalizând șase ani de închisoare și a suspendat 18 luni finale în condiții stricte. După eliberare, Agapie trebuie să părăsească Irlanda, apoi are interdicție de a mai intra aici pentru următorii zece ani.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News