Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iranul susţine că administraţia Biden poartă responsabilitatea pentru moartea generalului Soleimani în urmă cu doi ani
WhatsApp
Iranul a susţinut vineri că şi administraţia preşedintelui american democrat Joe Biden este responsabilă de decizia precedentului lider de la Casa Albă, republicanul Donald Trump, de a-l asasina pe Qassem Soleimani, cu ocazia lansării unor ceremonii de comemorare la doi ani de la eliminarea generalului iranian, relatează AFP.

"Atacul terorist (...) a fost orchestrat şi executat în mod organizat de guvernul american de atunci şi pentru care Casa Albă este acum responsabilă", a transmis vineri într-un comunicat Ministerul iranian al Afacerilor Externe, scrie Agerpres. 

Conform normelor internţionale şi juridice, administraţia americană are o "responsabilitate internaţională definitivă" pentru această crimă, se mai menţionează în comunicat.

Iranul a lansat vineri o săptămână de ceremonii de comemorare a morţii generalului Soleimani, unul dintre cei mai importanţi comandanţi ai Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, ucis într-un atac al unei drone americane la 3 ianuarie 2020 pe aeroportul din Bagdad.

Eliminat alături de alte nouă persoane



El a fost eliminat alături de alte nouă persoane, printre care Abu Mahdi al-Muhandis, numărul doi din Hashd al-Shaabi, o coaliţie de paramilitari majoritari pro-Iran, integraţi în prezent în statul irakian.

Astfel, în Iran sunt organizate o serie de evenimente, printre care o defilare "a capacităţilor de rachete" ale Teheranului la 7 ianuarie.

Ceremoniile de comemorare survin în pline discuţii la Viena pentru salvarea acordului internaţional privind dosarul nuclear iranian, încheiat în 2015. Pactul este aproape mort, după retragerea unilaterală în 2018 a administraţiei Trump, care a reintrodus sancţiuni împotriva Teheranului, în cadrul unei politici de presiune maximală asupra Iranului.

Negocierile au fost relansate



Negocierile au fost relansate la sfârşitul lunii noiembrie după cinci luni de întrerupere între Iran şi ţările care fac parte încă din acord - Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia şi China.

Ele urmăresc să obţină revenirea în acord a SUA, care participă la negocieri în mod indirect.

Pactul oferea Teheranului ridicarea unei părţi a sancţiunilor care îi sufocă economia, în schimbul unei reduceri drastice a programului său nuclear.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel