Președintele Klaus Iohannis susține, într-un mesaj postat pe Twitter, că invazia rusă a Ucrainei are consecințe teribile.
„Imaginile din Bucha și din alte orașe trebuie să reamintească întregii lumi că trebuie să oprim această agresiune ilegală și că toți cei găsiți vinovați trebuie să plătească. Justiția internațională ar trebui să reacționeze”, a scris șeful statului.
Procurorii ucraineni care investighează posibile crime de război comise de Rusia au găsit 410 cadavre în orașele din apropierea Kievului, a declarat procurorul general Irina Venediktova.
Rusia a negat acuzațiile potrivit cărora forțele sale ar fi ucis civili în orașul Bucha de lângă Kiev, potrivit Mediafax.
Ucraina a acuzat duminică Rusia de "genocid", afirmând că a descoperit cadavrele a 410 civili în regiunea Kiev recent eliberată de sub controlul forţelor ruse, în urma retragerii acestora.
Numai în oraşul Bucea, la nord-vest de Kiev, aproape 300 de persoane au fost înmormântate în gropi comune, conform autorităţilor ucrainene.
Duminică, Rusia a transmis că tratativele de pace cu partea ucraineană nu au progresat suficient pentru o întâlnire la cel mai înalt nivel, între preşedinţii rus, Vladimir Putin, şi ucrainean, Volodimir Zelenski, şi că poziţia Moscovei în privinţa statutului Crimeei şi Donbasului rămâne neschimbată, potrivit Reuters.
"Proiectul de acord nu este gata pentru trimiterea la o întâlnire la vârf", a declarat negociatorul şef al Rusiei, Vladimir Medinski, pe contul său de Telegram. "Repet iar şi iar: poziţia Rusiei privind Crimeea şi Donbas rămâne NESCHIMBATĂ", a scris el. Moscova doreşte o Crimee rusă şi un Donbas independent.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat "profund şocat de imaginile cu civilii ucişi la Bucea" şi a cerut o anchetă independentă, în timp ce Biroul ONU pentru Drepturile Omului a vorbit despre "posibile crime de război".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News