Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Încoronare Regele Charles al III-lea. Un general-maior cu origini româneşti conduce organizarea evenimentului istoric
WhatsApp
Generalul-maior cu origini româneşti, Christopher Ghika, comandantul Diviziei Casei Regale, este cel care organizează parada de ziua Încoronării Regelui Charles al III-lea, programată sâmbătă, 6 mai. 
Încoronare Regele Charles al III-lea. Un general-maior cu origini româneşti conduce organizarea evenimentului istoric

Generalul Christopher Ghika este urmaşul familiei istorice române cu acelaşi nume şi conduce Divizia Casei Regale. Toate ceremoniile de stat din Regatul Unit sunt responsabilitatea lui şi, pe 6 mai, are în faţă un eveniment istoric: Ziua Încoronării Regelui Charles al III-lea. Conform site-ului washingtonexaminer.com, Chris Ghika este fiul prințului John Ghika (1928-2003), care a fost, și el, ofițer în armata britanică, tot în cadrul “Irish Guards”, și care se născuse la Paris, din părinți români. „Familia Ghika a domnit în Moldova din 1658 până la Unirea Principatelor, în anul 1859”, notează, pe de altă parte, site-ul ziarului The Telegraph.

Caleşti de lux, bijuterii scumpe, invitaţi în ţinute de ceremonie şi o importantă mobilizare a forţelor de ordine pentru a asigura desfăşurarea fără incidente a evenimentului. Acesta este fastul încoronării regelui Charles al III-lea care îi inflamează pe britanici în plină criză a puterii de cumpărare în Marea Britanie, mai ales că şi de această dată tot contribuabilul va suporta în mare parte costurile eveninmentului, conform unui material publicat joi de AFP.

Costurile evenimentului nu au fost dezvăluite, dar există estimări care vorbesc de o sumă între 50 şi 100 de milioane de lire sterline (57 - 114 milioane de euro), la care se adaugă cheltuielile legate de securitate.

„În acea zi vor fi cheltuite 250 de milioane de lire sterline”, susţine Delany Gordon, 50 de ani, care face trimitere la costurile menţionate de tabloidul The Mirror. 

 

Al treilea eveniment de mare fast din Marea Britanie în mai puţin de un an

 

Vicepremierul Oliver Dowden a asigurat recent că atât regele cât şi guvernul se vor asigura că nu vor exista extravaganţe şi excese în cadrul manifestărilor legate de încoronare. Ceremonia se anunţă mai sobră decât în cazul încoronării reginei Elisabeta a II-a - aproximativ 2.000 de persoane vor asista la ceremonia desfăşurată la abaţia Westminster, faţă de 8.000 în urmă cu 70 de ani.

Purtătorul de cuvânt al palatului a mai precizat că evenimentul a fost pregătit „ţinându-se cont de faptul că acesta este un moment de dificultate economică pentru mulţi oameni, astfel că s-au făcut economii în domenii cheie - de exemplu reutilizarea multor obiecte/elemente ceremoniale, mai degrabă decât comandarea unora noi”.

Acesta este al treilea eveniment de mare fast din Marea Britanie în mai puţin de un an după sărbătorirea jubileului de platină al reginei (70 de ani de domnie) în iunie şi apoi înmormântarea acesteia în septembrie anul trecut.

 

Regele Charles al III-lea, prieten şi admirator al României

 

Regele Charles al III-lea a manifestat un deosebit interes pentru România. Majestatea Sa, un admirator al României şi în special al Transilvaniei, ne-a vizitat frecvent ţara, implicându-se în păstrarea patrimoniului cultural românesc, achiziţionând şi restaurând mai multe case vechi din mediul rural, salvându-le, astfel, de la distrugere. În prezent, deţine mai multe proprietăţi în ţara noastră.

La 2 iunie 2015, a fost lansată Fundaţia Prinţul de Wales România, o organizaţie caritabilă ce sprijină conservarea patrimoniului arhitectural, agricultura şi dezvoltarea durabilă în România. Fundaţia face parte din The Prince's Charities Group şi are sediul în satul Viscri, din judeţul Braşov, localitate aflată în patrimoniul UNESCO. Preşedinţia României i-a conferit, la 29 martie 2017, Ordinul Naţional "Steaua României" în Grad de Mare Cruce, în semn de "preţuire pentru activitatea în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel