La fața locului au intervenit inițial echipaje de la PTS Valu și Detașamentul Medgidia, care au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj SMURD B2. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, forțele de intervenție au fost suplimentate rapid pentru a face față incendiului extins pe aproximativ 50 de hectare.
"Am fost solicitați să intervenim pentru lichidarea unui incendiu de vegetație izbucnit în Poarta Albă, cu pericol de propagare la Căminul de Bătrâni din apropiere. La fața locului s-au deplasat mai multe forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului: 6 mașini de stingere, 4 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale pentru transport personal și victime multiple și 3 ambulanțe SMURD. De asemenea, în sprijin am avut la fața locului 4 autospeciale de stingere din țară: 2 de la Călărași, una de la Ialomița și una de la ISU BIF", a declarat locotenent Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța.
În mod preventiv, au fost evacuate toate persoanele aflate în căminul de bătrâni, aproximativ 80 de persoane fiind transferate într-o clădire sigură din apropiere.
"Nu mai există posibilitatea de propagare a incendiului la căminul de bătrâni", a declarat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), confirmând că intervenția se desfășoară în continuare pentru lichidarea focarelor active.
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a informat că, din cauza incendiului și a vizibilității reduse, traficul rutier pe DN 22C Murfatlar-Cernavodă, între localitățile Poarta Albă și Nisipari, a fost oprit pe ambele sensuri de mers. Se estimează reluarea circulației după ora 17:00. De asemenea, circulația trenurilor pe magistrala 800 Constanța - București a fost suspendată temporar, afectând șapte trenuri de călători.
Primarul localității Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent la fața locului și a oferit asigurări că toate măsurile necesare pentru siguranța cetățenilor sunt luate.
"Incendiul lângă penitenciar a fost lichidat. De asemenea, la căminul de bătrâni, la ferma 7 la fel. Acum intervenim pentru lichidarea a mai multor focare izbucnite de vegetație uscată în diverse locații din câmp, care la momentul acesta nu pun în pericol nimic, iar traficul este oprit din cauza fumului dens", a transmis ISU Constanța.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News