Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Incendiu la un cămin de bătrâni din Rusia. 11 persoane și-au pierdut viața
WhatsApp
Unsprezece persoane în vârstă, cu probleme de mobilitate, au murit într-un incendiu, izbucnit la un azil de bătrâni, în primele ore ale zilei de marți, în regiunea rusă Baskortostan din munții Urali, au anunțat autoritățile, citate de Reuters.  
incendiu_azil_de_batrani

Incendiul a fost anunțat în jurul orei 3 dimineața (22.00 GMT luni) în satul Isbuldino, a declarat Ministerul pentru Situații de Urgență, adăugând că a fost stins trei ore mai târziu. "Patru persoane au evacuat (locul) pe cont propriu înainte de sosirea pompierilor", potrivit ministerului.

Agenția de presă rusă Interfax a citat autoritățile locale spunând că unul dintre supraviețuitori este un membru al personalului, în timp ce alți trei sunt rezidenți pe care angajata a reușit să îi scoată din clădirea de lemn cu un etaj.

Cele 11 victime erau, de asemenea, locatari vârstnici ai căminului cu probleme de mobilitate și nu au putut fi evacuați rapid, a relatat Interfax. Comitetul de anchetă rus a anunțat că a lansat o investigație în legătura cu incidentul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel