Yannis Kapakis, în vârstă de 60 de ani, secretar general al departamentului pentru protecţia civilă din Grecia, şi-a prezentat demisia ministrului de interne Panos Skourletis, a precizat un oficial din minister.
Înainte de a conduce protecţia civilă, Kapakis a fost general de brigadă în serviciul de pompieri, până în 2013.
Secretariatul general pentru protecţia civilă din Grecia are misiunea de a elabora evaluări de risc şi planuri de prevenţie şi răspuns legate de dezastre naturale şi situaţii de urgenţă, precum şi de a coordona operaţiuni de reabilitare şi de a informa publicul în legătură cu astfel de situaţii.
Duminică, guvernul elen, aflat sub tirul criticilor pentru modul în care a gestionat incendiul de la est de Atena, soldat cu 90 de morţi, după un nou bilanţ, a anunţat că i-a înlocuit din funcţie pe şefii poliţiei şi pompierilor. Decizia anunţată duminică a intervenit la două zile după părăsirea funcţiei de către ministrul adjunct pentru ordine publică şi protecţia cetăţenilor, Nikos Toskas, acuzat de opoziţie şi mass-media pentru "managementul defectuos" în timpul incendiului din 23 iulie, cel mai grav de până acum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News