În urma unui apel la 112, mai multe echipaje de pompieri și opt ambulanțe au ajuns la fața locului. Aproape 60 de locatari au fost evacuați de urgență, unii dintre ei suferind intoxicații cu fum.
Când pompierii au ajuns la fața locului incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 1300 mp. Intervenția este în plină desfășurare.
La fața locului sunt două autospeciale de primă intervenție și comandă, 11 autospeciale de stingere și două autoscări.
Un alt incendiu a izbucnit, a sfârșitul lunii februarie, într-un bloc din Bârlad, județul Vaslui. 70 de locatari, între care 25 copii, au ieșit singuri din bloc sau fost evacuaţi, iar doi dintre ei au ajuns la spital. O țeavă de alimentare cu apă s-a spart. Zece apartamente au fost inundate cu fum.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui anunță că a intervenit la un incendiu izbucnit pe scara unui bloc din orașul Bârlad.
Incendiul se manifesta cu violență la etajul al treilea și la o parte din acoperișul imobilului, iar scara era inundată cu fum și gaze toxice. Până la sosirea pompierilor, locatarii de la parter și o parte dintre cei de la etajul unu au ieșit din bloc.
Pe casa scării, la etajul trei, erau depozitate o canapea, un frigider, o cantitate foarte mare de materiale textile și plastice. Pompierii au evacuat de la etajele superioare 35 de persoane, 21 adulți și 14 copii.
Patru dintre persoanele evacuate au avut nevoie de îngrijiri medicale, trei dintre acestea fiind diagnosticate cu intoxicație cu fum și atacuri de panică, iar una cu o plagă tăiată la mână și antebraț. Două dintre persoanele intoxicate cu fum au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. În total, din imobil au fost evacuate ori s-au autoevacuat 70 persoane, între care și 25 copii. Din cauza temperaturii foarte mari, o țeavă de alimentare cu apă s-a spart, trei apartamente fiind afectate.
Au ars aproximativ 25 metri acoperiș, o fereastră de termopan, o canapea, un frigider, materiale plastice și circa 400 kilograme haine. S-a degradat și a căzut tencuiala pe o suprafață de aproximativ 300 metri pătrați. De asemenea, la etajul al treilea al imobilului s-a degradat instalația electrică și cea de alimentare cu apă.
Zece apartamente au fost inundate cu fum. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News