Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
În ultimele 24 de ore, 61 de străini, opriţi la frontieră. Alţi nouă români nu au putut părăsi ţara
WhatsApp
În ultimele 24 de ore nu s-a permis intrarea în ţară a 61 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a nouă cetăţeni români din diferite motive legale, informează vineri Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.  
vama_bors

Potrivit unui comunicat, în ultimele 24 de ore prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 60.700 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 29.300 mijloace de transport (dintre care 13.800 automarfare).

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 29.200 de persoane cu 14.300 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 31.500 persoane cu 15.000 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 26.000 de persoane şi 14.800 de mijloace de transport (6.500 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 12.000 de persoane cu 7.200 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 63 de fapte ilegale (40 infracţiuni şi 23 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 301.300 de lei.  Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 16.400 lei.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel