Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Imagini șocante. Momentul în care mașina în care se aflau Dragoș și Laura este spulberată de tren de Ziua Îndrăgostiților (VIDEO)
WhatsApp
Imagini şocante de pe camerele de supraveghere de la accidentul feroviar petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, în judeţul Iaşi, în urma căruia Dagoş Păuceanu şi Laura Nechifor, doi tineri în vârstă de 23 şi respectiv 25 de ani, au murit pe loc.
Imagini șocante. Momentul în care mașina în care se aflau Dragoș și Laura este spulberată de tren de Ziua Îndrăgostiților

Maşina în care se aflau a fost spulberată de un tren. Şoferul circula cu viteză şi, cel mai probabil, nu şi-a dat seama că urmează o trecere peste calea ferată. Dovadă că nici nu încetineşte, deşi acolo sunt montate indicatorele Stop şi Crucea Sfântului Andrei.

Abia când îşi dă seama de pericol, şoferul trage de volan spre stânga. Însă este mult prea târziu. Maşina este spulberată de tren şi târâtă pe calea ferată, pe o distanţă de zeci de metri. Impactul a fost extrem de violent. Şoferul avea 23 de ani, iar iubita lui 25 de ani şi amândoi erau studenţi în Iaşi.

În ziua tragicului accident, cei doi tineri mergeau de la Iaşi spre Suceava.  Amândoi erau studenţi la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Autoturismul a fost târât aproximativ 150 de metri. Victimele au avut leziuni incompatibile cu viaţa. 

Apropiaţi ai tânărului din Piatra-Neamţ au declarat, potrivit presei locale, că acesta a achiziţionat maşina în urmă cu o zi din Suceava.

 

Youtube video image

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel