Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
'Hasta la vista, baby': Boris Johnson și-a luat la revedere de la deputaţii britanici cu replica din 'Terminator'. 'Misiune în mare parte îndeplinită'
WhatsApp
Boris Johnson şi-a luat la revedere miercuri de la parlamentarii britanici în ultima sa sesiune de întrebări în calitate de prim-ministru, în cadrul căreia şi-a apărat bilanţul şi a încheiat apoteotic cu formula 'Hasta la vista, baby', în aplauzele conservatorilor, relatează AFP, DPA şi Reuters.

'Misiune în mare parte îndeplinită', a dat asigurări prim-ministrul, care a revenit asupra celor trei ani ai săi la putere şi a afirmat că va petrece următoarele săptămâni 'făcând ceea ce cred că publicul se aşteaptă să fac: să avansez în dosarele pentru care am fost aleşi în 2019'.

'Aceşti ultimi ani au fost cel mai mare privilegiu al vieţii mele', a adăugat prim-ministrul în vârstă de 58 de ani, care a demisionat pe 7 iulie după o serie de scandaluri. 'Hasta la vista, baby', a încheiat el, în aplauzele deputaţilor din tabăra conservatoare, folosind o celebră replică a unui personaj jucat de Arnold Schwarzenegger în filmul 'Terminator'.

Succesorul lui Boris Johnson va fi cunoscut pe 5 septembrie, dată la care se încheie vacanţa parlamentară care începe vineri. Şeful opoziţiei laburiste, Keir Starmer, l-a interpelat pe Johnson în privinţa cursei din tabăra conservatoare pentru a-l înlocui pe Downing Street, întrebându-l despre anularea unei dezbateri televizate pe Sky News. 'Ei bine, nu urmăresc subiectul foarte îndeaproape', a spus prim-ministrul la final de mandat, cu zâmbetul pe buze, în râsetele deputaţilor.

El a profitat însă de prilej pentru a-i da 'câteva sfaturi' celui care îi va succeda la Downing Street. 'Rămâneţi aproape de americani, susţineţi-i pe ucraineni, bateţi-vă pentru libertate şi democraţie peste tot. Reduceţi impozitele şi eliminaţi reglementările acolo unde puteţi, pentru a face din această ţară cel mai bun loc pentru a trăi şi a investi', a adăugat el. 'Concentraţi-vă pe drumul pe care-l aveţi în faţă, dar amintiţi-vă mereu să verificaţi oglinda retrovizoare. Şi amintiţi-vă înainte de toate că nu Twitter contează, ci oamenii care ne-au trimis aici', le-a mai spus Boris Johnson deputaţilor.

Deputaţii conservatori votează miercuri pentru a cincea şi ultima oară pentru a-i desemna pe cei doi candidaţi finalişti. În cursă se mai află fostul ministru de finanţe Rishi Sunak, şefa diplomaţiei Liz Truss şi secretarul de stat pentru comerţ internaţional Penny Mordaunt, potrivit Agerpres.

 

Cursa pentru Downing Street a fost lansată oficial, cu opt candidaţi conservatori ce vor concura pentru a-i succeda premierului britanic Boris Johnson, după ce au obţinut numărul de susţineri necesare, informează AFP şi Reuters.

În mod deloc surprinzător, fostul ministru al finanţelor Rishi Sunak, fostul ministru al apărării Penny Mordaunt, şefa diplomaţiei Liz Truss şi deputatul Tom Tugendhat au obţinut fără probleme cele 20 de susţineri necesare pentru a deveni oficial candidaţi la funcţia de preşedinte al Partidului Conservator şi prin urmare la postul de prim-ministru, a anunţat marţi Comitetul 1922, grup parlamentar conservator însărcinat cu stabilirea regulilor scrutinului.

Noul ministru al finanţelor, Nadhim Zahawi, consiliera juridică a guvernului (Attorney General) Suella Braverman, fostul secretar de stat pentru Egalitate, Kemi Badenoch şi fostul ministru al sănătăţii Jeremy Hunt intraseră de asemenea în cursă.

Boris Johnson a demisionat



Boris Johnson a demisionat după ce în jur de 60 de membri ai executivului său şi-au înaintat demisiile, ca semn de protest în contextul numeroaselor scandaluri în care a fost implicat premierul. Cu toate acestea, Boris Johnson va rămâne premier până când va fi cunoscut succesorul lui, pe 5 septembrie.

Cei opt candidaţi vor trebui să ralieze 30 de deputaţi cauzei lor dacă doresc să treacă de primul tur de vot. Un al doilea tur este prevăzut să aibă loc joi şi un altul, dacă va fi necesar, va avea loc vineri.

Obiectivul este să nu fie mai mult de doi candidaţi înainte de vacanţa parlamentară, care începe pe 22 iulie. Numele viitorului premier al Regatului Unit va fi cunoscut în septembrie, în urma unui vot final deschis membrilor partidului.

Marţi dimineaţa erau 11 candidaţi pentru a-i lua locul lui Boris Johnson, însă trei dintre ei, printre care fostul ministru al sănătăţii Sajid Javid, s-au retras pe măsură ce se apropia termenul limită pentru depunerea candidaturilor.

Casele de pariuri îi plasează pe Rishi Sunak şi Penny Mordaunt pe picior de egalitate, urmaţi de Liz Truss.

Atunci când şi-a lansat marţi candidatura, Sunak a evitat să-l critice pe Johnson, refuzând să-l „diabolizeze pe Boris, să-i exagereze greşelile şi să-i nege eforturile”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel