Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Haos pe Otopeni, din cauza crizei de personal. Anulări de zboruri, întârzieri şi nervi întinşi la maximum: „Suntem la minus de 10 la sută”
WhatsApp
Anulări de zboruri, întârzieri şi nervi întinşi la maximum. Este haosul de pe marile aeroporturi ale lumii de la care nu face excepţie nici ţara noastră. Atât companiile aeriene, cât şi cele care se ocupă cu bagajele şi actele pasagerilor, se confruntă cu o criză uriaşă de personal. Dacă unii angajaţi au fost disponibilizaţi în pandemie, alţii au plecat singuri şi s-au orientat spre meserii care nu au nicio legătură cu aviaţia.  
Haos pe Otopeni, din cauza crizei de personal. Anulări de zboruri, întârzieri şi nervi întinşi la maximum: „Suntem la minus de 10 la sută”

Cel mai mare aeroport din ţara noastră a devenit neîncăpător pentru pasageri. Dacă pandemia a îngenunchiat domeniul aviaţiei, revenirea la traficul normal, dar şi perioada concediilor de vară, au copleşit atât companiile de zbor, cât şi pe cele care oferă servicii la sol. 

„Raportat la volumul de zboruri pe care îl avem acum suntem undeva la un minus de 10 la sută. Sunt paliere orare în decursul unei zile când sunt foarte multe aterizări şi decolări într-un interval foarte scurt de timp şi nu ai nici personal suficient, nici echipamente suficiente astfel încât să îi mulţumeşti pe toţi şi să poţi să faci o debarcare în timp”, susține Cătălin Ilie, firmă handling, la Observator. 

Cea mai mare aglomeraţie de pe aeroport este înregistrată dimineaţa, între orele 5 şi 8, când ajung pe aeroport chiar şi peste 10 mii de pasageri, cu tot atâtea bagaje de procesat de către firmele de handling. 

 

Cele mai mari probleme sunt la firmele de handling

 

În primele cinci luni ale acestui an, aeroportul Henri Coandă din Otopeni a fost tranzitat de 4,1 milioane de pasageri. Un volum de trei ori mai mare faţă de 2021 şi apropiat de perioada de dinainte de pandemie. Angajaţii din aviaţie au devenit, însă, prea puţini pentru un număr atât de mare de călători. Cele mai mari probleme sunt la firmele de handling. 

„Ce vedeţi la zona de check-in, agenţii de boarding, cei care fac manipularea bagajelor de la avioane până la benzile de bagaje sunt angajaţii companiilor de handling”, susține George Dorobanţu, director general al CNAB, conform sursei citate. 

 

Criza angajaţilor aduce haos pe aeroporturi

 

Pandemia, însă, i-a făcut pe mulţi angajaţi ai acestor firme să se gândească de două ori la stabilitate. Dacă unii au plecat în străinătate pe bani mai mulţi, alţii au schimbat domeniul. 

Cătălin Ilie, firmă handling: S-au reprofilat pe piaţa internă în domenii care nu aveau nicio legătură cu aviaţia, dar erau mai bine plătite şi sigure. 

Criza angajaţilor din aviaţie are, însă, dimensiuni şi mai mari la nivel european. 

„Există un deficit de personal de 30-40 la sută”, susține George Dorobanţu. 

„Cotrolori de trafic, agenţi de securitate, de operare la sol, manipulatori de bagaje - pe toate aeroporturile din lume. Din păcate, este un aspect care ne afectează şi pe noi, toate companiile aeriene”, a precizat Zsuzsa Trubek, Corporate Communications Manager Wizz Air. 

„Piaţa, în următorii doi, trei ani nu sună deloc bine. Cel puţin din punctul de vedere al forţei de muncă în România. Pasagerii nu vor beneficia de condiţii optime în aeroport, în sensul că vor avea întârzieri, i-aş ruga să ne înţeleagă pentru că nu este vina noastră, exclusiv. Pur şi simplu, în momentul de faţă, suntem puţin depăşiţi”, a spus Cătălin Ilie, firmă handling.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel