Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Halep, interzis la turneul de la Praga, după ce România a fost trecută de Cehia pe lista roşie
WhatsApp
Din cauza restricţiilor de călătorie, Simona Halep nu poate merge la turneul de la Praga, deoarece România a fost trecută de Cehia pe lista roşie pe fondul pandemiei de COVID-19. Halep s-a retras şi de la turneul de la Palermo.

Restricţiile impuse pe fondul pandemiei de COVID-19 o împiedică pe Simona Halep să revină pe zgură. După ce s-a retras de la turneul de la Palermo luna trecută, românca va rata şi turneul de la Praga. Cehia a trecut România pe lista roşie a ţărilor cu risc mare de infectare cu noul coronavirus.

Turneul din Cehia ar fi trebuit să fie revenirea Simonei Halep în circuitul WTA.

Pauza lungă nu îi dă, însă, calculele peste cap lui Halep pentru Roland Garros şi US Open.

Fostul număr 1 WTA s-a bucurat până acum de odihnă.

„A fost o plăcere să intru din nou pe teren după o perioadă foarte dificilă pentru toată lumea, dar am încercat să iau pozitivul din această perioadă, m-am odihnit foarte bine acasă, am stat şi eu, am trăit o viaţă normală”, a spus Simona Halep, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sport Vezi toate articolele
pixel